SOS

Salut întunericule! vechiul meu prieten
Am venit sa vorbesc cu tine din nou
Pentru ca o viziune incet creste
Am plantat semintele în timp ce dormeam
Iar viziunea care a fost plantata în creierul meu
Ramâne în continuare in sunetul tacerii.

În vise nelinistite am mers singur
Pe strazi înguste de piatra
Sub nimicul unei lampi de strada
Mi-am întors gulerul rece si umed.

Atunci ochii mei au fost injunghiati
De flash-ul unui neon
Care a spintecat noaptea
Si a atins sunetul tacerii.

Si în lumina goala am vazut
Zeci de mii de oameni sau mai multi
Oamenii comunicau fara a vorbi
Oamenii auzeau fara a asculta
Oameni ce isi scriau cantece pe care
Vocile nu leau rostit
Nimeni nu îndraznit
Caci deranjau sunetul tacerii.

"Nebuni", am spus "Voi nu stiti ca
Tacerea ca un cancer creste?"
"Ascultati cuvintele mele pentru ca s-ar putea sa va ating
Luati bratele mele caci s-ar putea sa va prind"
Dar cuvintele mele
Ca picuri de ploaie tacute au cazut lasand
Ecouri în puturi de tacere.

Si oamenii s-au plecat si s-au rugat
La Zeul-Neon ce si l-au facut
Avertismentul statea pe un semn
Pe semn cuvintele se formau
Iar semnul spunea :
"Lumea profetilor sta scrisa pe peretii din metrou
si holurile din blocurile chiriasilor"
Soptita în sunetul tacerii.